Reprezentanții Comisiei Tehnice a FRF au propus rezilierea contractului lui Christoph Daum înainte de ultimele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial.
Președintele comisiei, Mihai Stoichiță, a fost cel care a condus ședința și a confirmat că în cadrul adunării a fost propusă rezilierea contractului selecționerului.
Christoph Daum a vorbit în presa germană despre acest subiect și a declarat că va avea o întrevedere cu Răzvan Burleanu miercuri sau joi pentru a decide ce pași trebuie urmați. Daum le-a spus jurnaliștilor de la Bild că oamenii din Comisia Tehnică nu au putere de decizie, astfel că viitorul său va fi decis de președintele FRF.
„Comisia Tehnică nu are nicio putere pentru a lua o decizie, ci numai președintele Federației Române de Fotbal, dupa ce se consultă cu mine și cu Comitetul Executiv. Ar trebui să avem o soluție amiabilă miercuri sau joi. I-am oferit această opțiune președintelui. Președintele sau Federația trebuie să găsească o soluție adecvată pentru toate părțile. Acest lucru va avea loc în câteva zile, de comun acord”, a declarat Daum pentru Bild.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER